Cultura elevilor

 Cultura elevilor reprezintă un univers de valori, norme, sensuri si semnificaţii, explicite sau implicite, care se constituie la nivelul interacţiunilor dintre elevi. Clasa de elevi constituie creuzetul acestei culturi, iar relaţiile si interacţiunile dintre elevi, principala sursa a acesteia. Totuşi, cultura elevilor este influenţată si de relaţiile si interacţiunile elevilor cu profesorii si conducerea şcolii, ca si de interacţiunile de tot felul pe care elevii le au cu mediul extrascolar. Intr-o masura importantă, în cultura elevilor putem identifica valori specifice culturii familiale sau celei a grupurilor de apartenenţa de tip formal sau informal din care fac parte elevii (uneori chiar valori specifice culturii grupurilor de referinţă pot fi identificate în cultura elevilor).

         Spre deosebire de cultura managerilor şcolari și a cadrelor didactice, cultura elevilor este predominant informală și implicită. Cu toate acestea, există și o parte formalizată a acestei culturi, care este constituită din ansamblul normelor de tip instituțional care reglementează activitatea elevilor în școală. Modul în care aceste norme  sunt asimilate și functionează la nivelul elevilor face ca ele să-și piardă caracterul rigid și foarte formalizat. Aceste norme constituie baza comună, care unește cultura elevilor cu cultura școlii în ansamblu. Cultura elevilor nu va funcționa niciodată în totală independență față de cultura școlii. Ea poate avea o anumită autonomie, rezultată din specificul statutului organizațional al elevilor. În acest context, cultura elevilor poate fi definită ca un ansamblu de sensuri si semnificații colective privind diferite probleme ale vietii scolare.

         A fi elev este o « profesie «  specială. A deveni elev constituie un proces amplu, complex și relativ îndelungat. El nu începe și nici nu se încheie odată cu obținerea statutului de elev. Acest proces începe și este pregătit încă înainte de intrarea copilului în școală (prin procesele de socializare din familie și grădiniță) și se continuă apoi de-a lungul carierei școlare, care reprezintă sinteza a numeroase momente și tranziții care-l marchează pe elev (cum ar fi trecerile dintre diferite cicluri școlare). Odată intrat în școală, copilul se numește elev, dar el nu este pe deplin elev. El abia începe să devină elev, « învață » să fie elev. A deveni elev înseamnă un proces de inițiere și afiliere prin care copilul devine un membru al universului școlar. A deveni membru al universului școlar nu înseamnă doar a aparține școlii, ci reprezinta, mai ales, un proces de descoperire progresiva a universului școlar, cu toate aspectele sale vizibile și mai putin vizibile. Afilierea este un proces inițiatic (A. Coulon), în care copilul trebuie sprijinit, dar adesea el trebuie sa facă experiența acestei inițieri și descoperiri singur, pentru a deveni un membru autentic al școlii.

         Multe din reușitele sau nereușitele școlare ale elevului depind de caracteristicile devenirii sale ca elev. A deveni elev presupune asimilarea de către elev a doua tipuri de competente :

-competențe academice, reprezentate de capacitățile intelectuale ( asociate cu disponibilitățile afectiv-motivaționale), pe care copilul le activează în procesul de învățare școlară ;

-competențe sociale, reprezentate de capacitățile copilului de a descoperi și valoriza, în interesul adaptării sale, normele și regulile vieții școlare, altfel spus cultura școlii – vizibilă sau ascunsa.

         Școala, clasa de elevi, reprezinta pentru copil un univers nou, cu multe elemente necunoscute. Ansamblul acestor elemente configurează ceea ce am numit cultura școlii. Aceasta este constituita dintr-un set de valori, norme si reguli care reglementează și ordonează viața școlară în toate compartimentele ei – de la cele academice pana la cele socio-relaționale. Ansamblul regulilor și normelor ce constituie cultura școlii reprezintă « logica sociala a clasei de elevi ». Ea are, pe langă aspectele explicite si evidente, o componenta implicita și greu detectabilă, pe care specialiștii o numesc « organizarea tacita a clasei », ca ansamblu de reguli implicite ale interacțiunii dintre profesor și elevi sau dintre elevi.

         În opinia mea, competența socială a elevului nu consta doar în descoperirea și respectarea regulilor și normelor, ci și în capacitatea lui de a le practica, reinterpreta. Spațiul social al clasei oferă elevului numeroase ocazii de a asimila și de a exersa această competență. Gradul ei de constituire și de stăpânire este diferit de la un elev la altul, ceea ce-i diferențiază pe axa adaptare- inadaptare, succes-insucces.

        Surse:

1.http://www.ise.ro/wp-content/uploads/2015/08/Cultura-elevilor-si-invatarea.pdf

2.http://www.ise.ro/cultura-elevilor-si-invatarea

3.http://www.primarie6.ro/imbratiseaza-cultura-orasului-tau-proiect-dedicat-cunoasterii-aprecierii-si-impartasirii-culturii-in-randul-elevilor-2/